
Obiective inițiatice:
- Vârful Colții Țapului – Bucegi;
- Lacul Bolboci.
„AMINTEȘTE-ȚI CE EȘTI ȘI ASTFEL LUMEA ESTE SCHIMBATĂ!”
Organizator, coordonator și însoțitor al grupului în deplasarea inițiatică:
DIMITRIA CAMELIA PUCHIU – formator, specialist în informație energetică și extrasenzorial, terapeut, autoarea cărților din seria ”Călător în Infinit”, organizator călătorii inițiatice în locuri speciale energetice-informaționale, realizare emisiunii online „CĂLĂTOR ÎN INFINIT” difuzată pe canalul de YouTube Dimitria Puchiu .
LOCURILE SPECIALE ENERGO-INFORMAȚIONALE M-AU AJUTAT ÎN EVOLUȚIA MEA, IAR EU ACUM ÎȚI DEZVĂLUI CUM TE POT AJUTA ȘI PE TINE!
CĂLĂTORIA INIȚIATICĂ includ:
CURSURI DINAMICE – INFORMAȚIE PREMIUM de autocunoaștere, dezvoltare personală și EXTRASENZORIAL oferită pe toată durata a deplasării sub forma unei CONFERINȚE DINAMICE; descrierea obiectivelor din perspectivă energetică; MEDITAȚII; tehnici de scanare informațională; „Inițierile Locurilor”- accesul la informații inițiatice prin sesiuni de channeling și călătorii spațio-temporale în mediul subtil; TEHNICI DE AUTOVINDECARE și EXTRASENZORIAL; ACTIVAREA POTENȚIALULUI INTERIOR.
CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE DE A TE ÎNSCRIE:
Această călătorie NU este TURISTICĂ și NICI PELERINAJ RELIGIOS!
Această călătorie ESTE COMPLEXĂ deoarece integrează într-un mod plăcut vizitarea obiectivelor turistice cu MEDITAȚII, TEHNICI și CURSURI de utilizare a energiei și informației într-un mod conștient – responsabil!
Această călătorie ESTE DESTINATĂ PERSOANELOR INTERESATE DE DEZVOLTARE PERSONALĂ ȘI AUTOCUNOAȘTERE, DESCOPERIREA ABILITĂȚILOR EXTRASENZORIALE ȘI A ASPECTELOR NECONVENȚIONALE!
*Deci, tariful acestei călătorii cuprinde ÎN PRIMUL RÂND contravaloarea tuturor informațiilor și activităților de dezvoltare personală și în al doilea rând serviciile de tip turistic!
– o scriitoare, exploratoare pasionată a Bucegilor și o inițiată în tainele ezoterismului – Bucura Dumbravă ( Fanny Seculici ) în cinstea căreia un munte din Bucegi, Vârful Ocolit, care este un punct energetic important al României îi poartă numele;
– Regele Carol I care alege să fixe o tabără și să înnopteze o noapte pe Vf. Colții Țapului la îndrumările Bucurei Dumbravă;
– călugări – pustnici din Bucegi, din zona Peșterii Ialomiței alegeau adesea să se retragă pe Valea Horoabei spre Vârful Colții Țapului.
Oare ce vibrații și energii are acest munte de-l face să fie SPECIAL ? Ce ascunde, ce provocări are pregătite, ce mesaje are pentru OM, misteriosul vârf?
După prăbușirea elicopterului israelian în zona Vârfului Colții Țapului din 26 iulie 2010 acest munte a stârnit și mai mult curiozitatea celor interesați de fenomene paranormale cât și a căutătorilor de senzațional.
Descifrăm, prin scanări informaționale și călătorii spațio-temporale, o parte din misterele civilizațiilor extraterestre care conlocuiesc cu noi pe Pământ din timpurile îndepărtate.
Deși fizice locurile sunt accesibile tuturor, descoperirea lor cu adevărat, trăirile, impresiile cu care rămâi sunt amprentate de acces, pe care-l ai câmpurile informaționale, realizat prin „omul-călăuză = deschizătorul de drum” care are rolul de facilitator al întregii experiențe. Altfel spus: locurile sunt acolo pentru toți, dar omul care ți le prezinta face diferența!
În timpul călătoriei probabil să aflați informații inedite pe care Dimitria nu le expune publicului larg (ci doar PARTICIPANȚILOR SELECȚIONAȚI în acest circuit inițiatic ) și care nu sunt făcute publice prin diverse surse (media, internet, scrieri…). Astfel, ai parte de un ghidaj care vă dezvăluie din tainele Universului și vă poate schimba perspectiva asupra GENEZEI, a ceea ce EȘTI ȘI CINE EȘTI ca FIINȚĂ OM și SUFLET-SPIRIT, a storiei și a sistemelor de toate tipurile, a REALITĂȚII și a VIEȚII…
Ești pregătit pentru toate acestea ?
Atunci puteți ajunge în această călătorie inițiatică, precum și în celelalte programe, deplasări și tabele inițiatice pe care le organizează Dimitria Puchiu – specialist în informație energetică și extrasenzorial.
Acest circuit nu este un simplu program turistic destinat doritorilor de plimbare. Pe întregul întreg traseelor, dar și al întregii tabere, au loc meditații prin care ai posibilitatea să te familiarizezi cu tehnicile de scanare informațională și să activeze a abilităților extrazoriale.
Descrierea programului:
Călătoria are loc duminică: 7 IUNIE 2026
ATENȚIE: Călătoriile și taberele inițiatice organizate de Dimitria Puchiu sunt concepute pentru GRUPURI MICI de participare. Având în vedere că LOCURILE SUNT LIMITATE , vă recomandăm să vă ÎNSCRIEȚI DIN TIMP pentru a putea participa!
Programul călătoriei inițiatice se desfășoară pe parcursul unei singure zile pline cu activitățile specifice.
Programul începe de dimineață. Ora (*dimineața foarte devreme) și locul de îmbarcare din București vor fi comunicate persoanelor care optează pentru transport.
Persoanelor care vin cu mașina personală le vom comunica locul și ora de întâlnire.
Trebuie să aveți scurtă vestimentație de munte: bocanci de munte, încălțăminte sport, pantaloni, tricouri cu mânecă și lungă, o geacă (preferabil cu glugă).
Recomandăm: bețe de drumeție, șapcă/pălărie de soare și cremă de protecție solară.
Oricum la munte trebuie să se încadreze în bagaj haine pentru toate anotimpurile, încă o pereche de încălțăminte sport de rezervă și papuci comozi pentru a-ți odihni picioarele după efortul fizic al traseului.
* Vă menționăm că nu vom face pauză pentru servirea mesei de prânz. Vă recomandăm să aveți gustări la pachet pentru mesele de prânz, și pentru restul meselor din perioada ta (ca o măsură de caz de siguranță pentru că nu se știe dacă nu sunteți prindeți orele în care se servește masa de dimineață și cina).
Pentru TRASEUL MONTAN spre VÂRFUL COLȚII ȚAPULUI trebuie să aveți un rucsac care să conțină :
- tricou de schimb, pentru situația în care transpirați;
- pelerină de ploaie;
- lanternă frontală;
- fluier pe care să-l purtați cu un șnur la gât în timpul drumețiilor;
- gustări și apă, bomboane, gustări dulci, zahăr sau miere (se recomanda în momentul unui efort fizic).
! Toate acestea trebuie să le puneți separat în pungi de plastic și apoi în rucsac.
Restul bagajului rămâne în mașină.
În timpul călătoriei inițiatice Dimitria realizează conectarea la planurile informaționale prin meditații și prezenta participanților tehnici de familiarizare cu abilități extrasenzoriale. Amprentele energetice lăsate de străbunii noștri permis descoperirea unor informații deosebite despre trecutul neamului nostru.
Participanții au parte de informații inedite pe care nu le pot găsi în mediul public.
! Atentionare: Traseele spre obiective sunt parcurse pe jos. Participanților le recomandăm să fie echipați adecvat traseelor montane: BOCANCI de munte (bocanc de munte = încălțăminte care susține gleznele și cu talpa care nu aluneca, NU ÎNCĂLȚĂMINTE DE ORAȘ SAU DE ALERGARE PE MUNTE), îmbrăcăminte pentru munte, rucsac, apă, gustări, dulciuri. Tot ceea ce luați în rucsac trebuie să le puneți în pungi de plastic separate și apoi în rucsac. Adidași, sandalele, cizmele, încălțămintea sport sau de oraș nu sunt pentru mersul pe cărare de munte. În situația unei accidentari responsabilitatea este direct a celui care nu a respectat instrucțiunile organizatorului. Recomandăm bețe de drumeție, pentru a vă fi ușor pe traseu.
! Persoanele care au probleme medicale nu sunt acceptate pe traseele montane din perioada taberei. In situația în care constatăm că sunt participanți care au probleme medicale și nu au spus acest lucru sau nu fac față efortului fizic, acestea vor fi lăsate la pensiune fără a se returna contra valoarea taberei și vor fi vor fii direct răspunzătoare de consecințe.
Seara după încheierea traseului ne întoarcem la București.
Câteva informații despre călăuza ta pe acest drum și formatul călătoriei inițiatice:
DIMITRIA CAMELIA PUCHIU este formator, specialist în informație energetică și extrasenzorial, terapeut informațional și are experiență în organizarea de călătorii inițiatice în locuri energo-informaționale speciale din România și străinătate de peste 15 ani.
Până în prezent a scris cinci volume ale seriei „Călător în Infinit”: „Primii pași”– vol.I, „Fiii Luminii”– vol.II, „Channeling în locuri energo-informaționale”– vol.III, „Noi si Civilizațiile Extraterestre”– vol.IV, „Conștiința Informația Meditația” – vol.V .
Prima ei apariție TV în calitate de invitat a fost în 2012 la emisiunea „Codul lui Oreste” Antena 2, ulterior fiind invitată la mai multe televiziuni și în perioada decembrie 2013 – mai 2020 a fost realizatoarea la 6TV a Emisiunii „TURISM SPIRITUALITATE AUTOCUNOAȘTERE”, iar în prezent este realizatoarea emisiunii online „CĂLĂTOR ÎN INFINIT” difuzată pe canalul ei de YouTube Dimitria Puchiu. Pe acest site găsești toate EMISIUNILE TV (apasă pe acest link) în care a fost invitată și pe care le-a realizat.
Dimitria este autentică, originală, spontană în tot ceea ce face și nu poate fi imitată, deoarece are acces la informațiile câmpurilor Sursei și nu transmite o informație tip șablon standardizată, ci una cu totul nouă și de actualitate!
Informațiile transmise de către Dimitria în timpul sesiunilor de channeling sunt speciale în aceste locuri, iar meditațiile și trăirile pe care le ai sparg orice tipar sau convenție!
Asemenea tuturor programelor realizate de ea, PROGRAMUL ESTE UNUL UNIC, IMPOSIBIL DE REPRODUS DE ORICE ALTĂ PERSOANĂ, IREPETABIL CA EXPERIENȚĂ (chiar dacă o realizează în fiecare an), fiind destinat celor care sunt deschiși spre informații de dezvoltare personală și extrasenzorial.
Alte informații:
Aceasta deplasare este o călătorie complexă si depășește latura turistică deoarece îți oferă posibilitatea să îți îmbogățești cunoașterea prin prisma propriilor trăiri și revelații.
În situația în care doriți să călătoriți într-un cerc restrâns cu familia sau prietenii și la obiectivele alese de dumneavoastră, beneficiind de informațiile transmise și trăirile facilitate de Dimitria aveți posibilitatea să vă creați propria CĂLĂTORIE INIȚIATICĂ ÎN REGIM PRIVAT. Solicitările pentru aceste călătorii în regim privat pot fi transmise la numărul de telefon 0720831965.
Organizator tabere inițiatice, retrageri spirituale, excursii de dezvoltare personală și autocunoaștere în locuri energo-informaționale din România și străinătate coordonate de Dimitria Puchiu în regim public și privat: Agenția de Turism INTERAD by TRAVEL INFINIT
ÎNSCRIERILE SE REALIZEAZĂ DOAR ÎN MOMENTUL ACHITĂRII
TARIFELE sunt:
- Tarif pentru ghidaj și informații = 1200 lei / persoană
*TARIFUL NU INCLUDE CAZARE ȘI TRANSPORT. Transportul este OPȚIONAL!
Deci, pot participa și persoanele care vin cu mijloacele personale de transport și își fac singure rezervările pentru cazare.
TARIFUL PENTRU TRANSPORT = 400 lei / persoană . Acesta se adaugă la tarif se achită în același timp cu tariful pentru programul celor două zile. Se achită INTEGRAL și în situația în care se solicită transportul pentru un singur sens (București – Peștera sau Peștera – București)
LOCURILE CU TRANSPORT SUNT LIMITATE! *Celor care doresc și transport le recomandăm să efectueze înscrierile din timp.
Tariful, cu sau fără transport, se aplică INTEGRAL și persoanelor care însoțesc participanții pe traseu, indiferent dacă participă sau nu la programul călătoriei.
Ședințe individuale de energoterapie și consiliere se realizează la cerere cu programare în limita timpului disponibil și nu sunt incluse în tarif. Prioritate au persoanele care sunt din afara Bucureștiului.
*Dacă sunt înscrise mai puțin de trei persoane TARIFUL SE MAJOREAZĂ sau deplasarea se anulează! În caz de anulare sumele achitate se raportează către o altă călătorie inițiatică sau se restituie.
ATENȚIE: SUMELE ACHITATE NU SE RETURNEAZĂ, INDIFERENT DE MOTIVUL ANULĂRII!
DETALII ÎNSCRIERE și PLATĂ: 0720 831 965
Servicii incluse în tarif:
- INFORMAȚIILE SPECIALE OFERITE DE COORDONATOAREA TABEREI: Dimitria Puchiu – specialist și formator în informație energetică și extrasenzorial, terapeut, medium, autoarea cărților din seria „Călător în Infinit”, realizator si producător al Emisiunii “CĂLĂTOR ÎN INFINIT” difuzată pe canalul de Youtube DIMITRIA PUCHIU;
- CONFERINȚĂ DINAMICĂ de autocunoaștere si dezvoltare personala pe întreaga perioadă a deplasării;
- MEDITAȚII;
- “Inițierile Locurilor”
- tehnici de accesare a informațiilor benefice prin SCANĂRI INFORMAȚIONALE ;
- comunicări în locurile energo-informaționale, informații transmise din alte dimensiuni prin CHANNELING;
- TEHNICI DE AUTOVINDECARE;
- TEHNICI DE AUTOCUNOASTERE;
- ACTIVĂRI ALE POTENȚIALULUI INTERIOR.
În tarif nu sunt incluse:
- transportul: tariful pentru TRANSPORT = 400 lei / persoana, pentru cei care optează pentru transport;
- mesele;
- taxele pentru vizitarea obiectivelor turistice;
- Ședințe individuale de terapie informațională 500 lei / ședința de 30 minute – la cerere și în funcție de timpul disponibil.
- cărțile scrise de organizatoarea călătoriilor inițiatice – Dimitria Camelia Puchiu – cele 5 volume din seria „CĂLĂTOR ÎN INFINIT”
- Ședințe individuale de energoterapie și consiliere care se realizează la cerere cu programare în limita timpului disponibil;
- ghid vorbitor de limba engleza, franceza, germana, spaniola, italiana, rusa, japoneza – pentru turiștii străini se asigura la cerere contra cost.
Condiții înscriere:
- Înscrierile încep din momentul lansării programului și se încheie la epuizarea locurilor.
- Rezervarea locului se face după achitarea unui avans de 50%. Plata integrală trebuie efectuată cu trei săptămâni înainte de data deplasării. După aceasta data se mai pot face înscrieri în limita locurilor disponibile cu plata integrală.
- Anulările solicitate de turist INDIFERENT DE MOTIV (inclusiv medical, deces în familie etc.) până în data de 01.05.2026 se penalizează cu 50% calculat din TARIFUL DE BAZĂ și 50% din TARIFUL DE TRANSPORT (pentru cei care au optat și pentru transport), iar anulările după aceasta data se penalizează 100% inclusiv TARIFUL DE TRANSPORT (pentru cei care au optat și pentru transport).
- Neprezentarea la program se penalizează 100%.
- ATENȚIE: În situația în care se fac anulari NE REZERVĂM DREPTUL DE A REFUZA CERERILE DE ÎNSCRIERE ULTERIOARE pentru aceste persoane. Persoanele care vor fi refuzate și au plătit deja și alte tabere vor primii înapoi sumele achitate integral.
- Locurile în microbuz / van vor fii repartizate în funcție de ordinea înscrierii. În concluzie, cine vrea sa fie repartizat pe un loc mai în FAȚĂ trebuie să se înscrie din timp!
- Plecarea va avea loc pentru un grup minim de persoane pe care îl apreciază organizatorii.
- În situația în care nu se întrunește numărul minim de persoane, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia cu cel puțin 3 zile calendaristice premergătoare deplasării. În acest caz, turiștii pot opta pentru restituirea banilor sau reprogramarea în altă excursie.
- ! La începerea traseului, dacă organizatorul constată că o persoană nu poate participa din diferite motive (lipsa echipamentului, starea de sănătate fizică sau psihică etc.) are dreptul sa refuze participarea acesteia și fără a se înapoia contravaloarea taberei.
- ! ÎN SITUAȚIA ÎN CARE ORGANIZATORUL CONSTATĂ ÎN TIMPUL CĂLĂTORIEI CĂ SUNT PERSOANE CARE AU PROBLEME MEDICALE ȘI NU AU SPUS ACEST LUCRU SAU NU FAC FAȚĂ EFORTULUI FIZIC, PROGRAMULUI DEPLASĂRII INIȚIATICE sau NU SUNT ECHIPATE CORESPUNZĂTOR, ACESTEA VOR FII LĂSATE LA PENSIUNE FĂRĂ A SE RETURNA CONTRA VALOAREA TABEREI/EXCURSIEI ȘI VOR FII PERSONAL RĂSPUNZATOARE DE CONSECINȚE.
IMPORTANT !
- ACEASTĂ DEPLASARE INIȚIATICĂ DE AUTOCUNOȘTERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ ÎȚI OFERĂ ȘI O CĂLĂTORIE SPRE INTERIORUL FIINȚEI TALE PRIN CARE DESCOPERI MAESTRUL DIN TINE. Când te întorci la viața de zi cu zi, constați că ai aflat răspunsuri la întrebările care te preocupau, ai învățat tehnici ( autovindecare, scanare – vizualizare la distanta, autoapărare ) cu un puternic efect transformator, te-ai vindecat de frici etc.
- Aceasta călătorie NU ESTE UN CIRCUIT TURISTIC și nici PELERINAJ RELIGIOS.
- Accentul este pus pe trăirile personale și pe simțirea vibrațiilor acestor locuri, meditație, relaxare, autocunoaștere.
- REDUCERE GRUPURI: REDUCERI 5% pentru grupuri mai mari de 10 persoane.
- Persoanele care nu achită la agenție tariful pentru aceasta deplasare nu vor beneficia de ghidaj și nu vor fii acceptate la nici o activitate desfășurată pe parcursul taberei.
- In cadrul taberei acceptăm sa participe și copii însoțiți de adulți.
- Camerele duble pot fi dotate doar cu pat matrimonial și în cazul camerelor triple, al treilea pat poate fi pat pliant sau canapea, în funcție de disponibilitatea unității de cazare.
- În situații excepționale, traseul și programul pot fi modificate. Ordinea vizitării obiectivelor poate fii modificată, iar în funcție de timp rămas la dispoziție pot fi incluse și alte obiective turistice din zonă.
- Ne rezervam dreptul de a selecta participanții.
Detalii înscriere: 0720 831 965
Îți poți face o idee despre călătoriile inițiatice organizate de Dimitria, vizionând filmările realizate în anii trecuți și postate pe canalul ei de Youtube DIMITRIA PUCHIU.
Despre revelația și trăirea din „LOCUL DE ACASĂ” din Bucegi am vorbit în cadrul Conferinței de la Body Mind Spirit pe care am susținut-o în data 21 februarie 2016. Vă invit să vizionați înregistrarea „Experiențe din Lumea de Dincolo”:
Alte filmări din timpul călătoriilor inițiatice pe care le-am organizat în Bucegi:
Vă invit să veniți și în călătoria inițiatică pe care o organizez în Bucegi pe VÂRFUL COLȚII ȚAPULUI. Recomand vizionarea filmărilor pe care le-am realizat pe Vârful Țapului:
Vă recomand să:
Vă recomand să:
1.Să vă văți la canalul de YouTube Dimitria Puchiu unde sunt postate imagini și mesaje din călătoriile inițiatice, sesiuni de cursuri, conferințe și meditații. ABONAREA la canalul de Youtube ESTE GRATUITĂ !
2. Apreciați pagina de Facebook Puchiu Dimitria prin apăsarea butonului ÎMI LOCAL (LIKE)
