Trasee initiatice in BUCEGI: Pestera-Sfinx-Omu, Vf. Ocolit, Gavanele, Cerdacul, Gura de Rai, Locul de Acasa, Vf. Coltii Tapului, Peștera Ialomitei. 26-28 august 2025

Obiective :

  • Vârful Colții Țapului – Bucegi
  • PEȘTERA IALOMIȚEI (Peștera Ialomicioarei);
  • GURA DE RAI din Bucegi;
  • Lacul Bolboci;
  • Valea Horoabei
  • Traseul „TRIUNGHIUL INIȚIATIC din Bucegi: PEȘTERA – SFINX – OMU” – puncte energetice
  • VÂRFUL OCOLIT – centru energetic
  • „LOCUL DE ACASĂ”- centru energetic descoperit și denumit astfel de Dimitria Puchiu
  • MECETUL TURCESC – „Biserica/Piatra Trăsnită”
  • Vârful Găvanele;
  • Valea Obârșiei Ialomiței;
  • Cascada Ialomiței;
  • Lacul Bolboci.

„AMINTEȘTE-ȚI CE EȘTI ȘI ASTFEL LUMEA ESTE SCHIMBATĂ!”

Organizator, coordonator și însoțitor al grupului în deplasarea inițiatică: 

DIMITRIA CAMELIA PUCHIU – formator, specialist în informație energetică și extrasenzorial, terapeut, autoarea cărților din seria ”Călător în Infinit”, organizator călătorii inițiatice în locuri speciale energo-informaționale, realizatoarea emisiunii online „CĂLĂTOR ÎN INFINIT” difuzată pe canalul de YouTube Dimitria Puchiu.

LOCURILE SPECIALE ENERGO-INFORMAȚIONALE  M-AU AJUTAT ÎN EVOLUȚIA MEA, IAR EU ACUM ÎȚI DEZVĂLUI CUM TE POT AJUTA ȘI PE TINE!

CĂLĂTORIA INIȚIATICĂ include:

CURSURI DINAMICE – INFORMAȚIE de autocunoaștere, dezvoltare personală și EXTRASENZORIAL oferită pe întreaga perioadă a deplasării sub forma unei CONFERINȚE DINAMICE; descrierea obiectivelor din perspectivă energetică; MEDITAȚII; tehnici de scanare informațională; „Inițierile Locurilor”- accesul la informații inițiatice prin sesiuni de channeling și călătorii spațio-temporale în mediul subtil; TEHNICI DE AUTOVINDECARE și EXTRASENZORIAL; ACTIVAREA POTENȚIALULUI INTERIOR. 

CE TREBUIE SĂ ȘTII ÎNAINTE DE A TE ÎNSCRIE: 

MESAJUL ORGANIZATOAREI ȘI COORDONATOAREI ACESTEI TABERE:
„Munții Bucegi ascund multe informații care se lasă cu greu descifrate. În decursul timpului am avut multe sesiuni de channeling și am realizat scanări informaționale prin care am descoperit aspecte de interes general despre existența civilizațiilor extraterestre, reconstituirea adevărului istoric referitor la GENEZĂcivilizațiile primordiale – lemurienii și atlanții, uriașii, modificarea ADN-ului uman și revelarea mecanismelor Universului generatoare de progres pentru civilizația noastră. Fiecare deplasare pe aceste trasee din Bucegi este UNICĂ, iar prin intermediul stărilor de conștiință extinsă pe care le realizăm împreună avem acces la informații surprinzătoare despre noi și alte civilizații pământene sau extraterestre.
Am descoperit un loc special și l-am denumit „LOCUL DE ACASĂ”. Aici, în momentul descoperirii lui, prin conexiunea la câmpul cunoașterii conștiinței (un salt cuantic de conștiință) am primit foarte multe răspunsuri la întrebările care mă preocupau referitor la CE ȘI CINE SUNTEM. Am trăit o revelare, ca o reamintire printr-o călătorie astrală (călătorie spațio-temporală). Acest spațiu are o vibrație deosebită și consider că este un portal către dimensiunile Sufletului-Spirit care îi poate ajuta și pe cei care vin împreună cu mine. Ceea ce majoritatea oamenilor nu înțeleg este faptul că: informația se protejează pe ea însăși și cheia /codul de deschidere a porților interdimensionale este în vibrația persoanei care este „călăuză”, accesând frecvența care rezonează cu vibrația locului (spațiului / portalului).
Înainte de a veni împreună cu mine, întreabă-te : „TU DE CE VREI SĂ FACI ACEST DRUM ?”
O parte din informațiile accesate, prin scanare energetică și channeling, în Bucegi le-am transcris în cele cinci cărți pe care le-am scris până în prezent din seria CĂLĂTOR ÎN INFINIT.”

Deși fizic locurile sunt accesibile tuturor, descoperirea lor cu adevărat, trăirile, impresiile cu care rămâi sunt amprentate de accesul, pe care-l ai la câmpurile informaționale, realizat prin „omul-călăuză = deschizătorul de drum” care are rolul de facilitator al întregii experiențe. Altfel spus: locurile sunt acolo pentru toți, dar omul care ți le prezintă face diferența!

În timpul călătoriei aveți ocazia să aflați informații inedite pe care Dimitria nu le expune publicului larg (ci doar PARTICIPANȚILOR SELECȚIONAȚI în acest circuit inițiatic) și care nu sunt făcute publice prin diversele surse (media, internet, scrieri…).  Astfel, ai parte de un ghidaj care îți dezvăluie din tainele Universului și îți poate schimba perspectiva asupra GENEZEI, a ceea CE EȘTI ȘI CINE EȘTI ca FIINȚĂ OM și SUFLET-SPIRIT, a istoriei și a sistemelor de toate tipurile, a REALITĂȚII și a VIEȚII…

Ești pregătit pentru toate acestea ? 

Atunci te poți înscrie în această călătorie inițiatică, precum și în celelalte programe, deplasări și tabere inițiatice pe care le organizează Dimitria Puchiu – specialist în informație energetică și extrasenzorial.

Acest circuit nu este un simplu program turistic destinat doritorilor de plimbare. Pe întreg parcursul traseelor, dar și al întregii tabere, au loc meditații prin care ai posibilitatea să te familiarizezi cu tehnici de scanare informațională și activare a abilităților extrasenzoriale.

Descrierea programului: 

Tabăra are loc în perioada:   26 – 28 AUGUST 2025 

Beneficiați de REDUCERI pentru înscrierile până în data de 28 FEBUARIE 2025!

ATENȚIE: Călătoriile și taberele inițiatice organizate de Dimitria Puchiu sunt concepute pentru GRUPURI MICI de participanți. Având în vedere că LOCURILE SUNT LIMITATE, vă recomandăm să vă ÎNSCRIEȚI DIN TIMP pentru a putea participa!

Programul taberei inițiatice se desfășoară pe parcursul a TREI zile pline cu activitățile specificate.

În prima zi programul începe de dimineață. Ora (*dimineața foarte devreme) și locul de îmbarcare din București vor fi comunicate persoanelor care optează pentru transport.

Persoanelor care vin cu mașina personală le vom comunica locul și ora de întâlnire.

Trebuie să aveți vestimentație de munte: bocanci de munte, încălțăminte sport, pantaloni, tricouri cu mânecă scurtă și lungă, o geacă (preferabil cu glugă).

Recomandăm: bețe de drumeție, șapcă/pălărie de soare și cremă de protecție solară.

Oricum la munte întotdeauna trebuie să aveți în bagaj haine pentru toate anotimpurile, încă o pereche de încălțăminte sport de rezervă și papuci comozi pentru a-ți odihni picioarele după efortul fizic al traseului.

*Vă menționăm că nu vom face pauză pentru servirea mesei de prânz. Vă recomandăm să aveți gustări la pachet pentru mesele de prânz pentru toate zilele deplasării, precum și pentru restul meselor din perioada taberei (ca o măsură de siguranță pentru că nu se știe dacă unde sunteți cazați prindeți orele in care se servește masa de dimineață și cina). 

Pentru traseele parcurse la pas din perioada taberei trebuie să aveți un rucsac care să conțină :

  • tricou de schimb, pentru situația în care transpirați;
  • pelerină de ploaie;
  • lanternă frontală;
  • fluier pe care să-l purtați cu un șnur la gât în timpul drumețiilor;
  • gustări și apă, bomboane, gustări dulci, zahăr sau miere (se recomanda în momentul unui efort fizic).

! Toate acestea trebuie să le puneți separat în pungi de plastic și apoi în rucsac.

Restul bagajului rămâne în camera pensiunii sau mașină.

În timpul taberei Dimitria realizează conectarea la planurile informaționale prin meditații și prezintă participanților tehnici de familiarizare cu abilitățile extrasenzoriale. Amprentele energetice lăsate de străbunii noștri permit descoperirea unor informații deosebite despre trecutul neamului nostru.

Participanții au parte de informații inedite pe care nu le pot găsi în mediul public.

! Atentionare: Traseele spre obiective sunt parcurse pe jos. Participanților le recomandăm să fie echipați adecvat traseelor montane: BOCANCI de munte (bocanc de munte = încălțăminte care susține gleznele și cu talpa care nu aluneca, NU ÎNCĂLȚĂMINTE DE ORAȘ SAU DE ALERGARE PE MUNTE), îmbrăcăminte pentru munte, rucsac, apă, gustări, dulciuri. Tot ceea ce luați în rucsac trebuie să le puneți în pungi de plastic separate și apoi în rucsac. Adidași, sandalele, cizmele, încălțămintea sport sau de oraș nu sunt pentru mersul pe cărare de munte. În situația unei accidentari responsabilitatea este direct a celui care nu a respectat instrucțiunile organizatorului. Recomandăm bețe de drumeție, pentru a vă fi ușor pe traseu.

! Persoanele care au probleme medicale nu sunt acceptate pe traseele montane din perioada taberei. In situația în care constatăm că sunt participanți care au probleme medicale și nu au spus acest lucru sau nu fac față efortului fizic, acestea vor fi lăsate la pensiune fără a se returna contra valoarea taberei și vor fi vor fii direct răspunzătoare de consecințe.

Ziua 1 TRASEU: PEȘTERA IALOMIȚEI („Peștera Inițierilor”) și GURA DE RAI

Realizăm meditații în locurile prin care trecem și trăirile sunt surprinzătoare pentru participanți: în GURA DE RAI – simți conexiunea cu rețeaua energetică terestră precum și cu cea universală; în „Peștera Inițierilor” – Peștera Ialomiței – ai ocazia să beneficiezi activări energo-informaționale realizate de Dimitria prin deschiderile de câmp și să te bucuri de proprietățile binefăcătoare ale „Apei Vii a străbunilor” din peșteră.

Oare ce vibrații și energii are Gura de Rai de face ca această zonă să fie SPECIALĂ ?

Ce mesaje și informații vor fi revelate de această dată, în stare de conștiință extinsă în Peștera Ialomiței?

Descifrăm, prin scanări informaționale și călătorii spațio-temporale, o parte din misterele civilizațiilor extraterestre care conlocuiesc cu noi pe Pământ din timpurile îndepărtate.

Zua 2 – TRASEU „Triunghiul Inițiatic din Bucegi”: PEȘTERA – SFINX – OMU și VÂRFUL OCOLIT, VÂRFUL GĂVANELE, CERDACUL, „LOCUL DE ACASĂ”, MECETUL TURCESC, VALEA OBÂRȘIEI IALOMIȚEI

Această călătoria inițiatică este UNICĂ și SPECIALĂ pentru că o organizăm O SINGURĂ DATĂ PE AN și ajungem în „LOCUL DE ACASĂ”VÂRFUL OCOLIT (Vf. Bucura Dumbravă), Vârful Găvanele, MECETUL TURCESC – „Piatra / Biserica Trăsnită”, Valea Obârșiei Ialomiței, parcurgând TRASEUL în „TRIUNGHIUL INIȚIATIC DIN BUCEGI: Peștera Ialomiței – Sfinx – Omu”.

Renumitul „TRASEU INIȚIATIC DIN BUCEGI – TRIUNGHIUL: PEȘTERA – SFINX – OMU” este transformator pentru toți cei ce sunt pregătiți să-l parcurgă. În formatul pe care îl realizezi împreună cu Dimitria acesta nu este un simplu traseu turistic destinat doritorilor de plimbare. Pe întreg parcursul traseului, au loc meditați, adevărate cursuri dinamice prin care ai posibilitatea să te familiarizezi cu tehnici de scanare informațională și activare a abilităților extrasenzoriale. Acest traseu îl facem în 10 – 12 ore!

În perioada călătoriei medităm în locurile prin care trecem și trăirile sunt surprinzătoare pentru participanți: la SFINX Porțile Universului se deschid în planul subtil; îți este revelată CUNOAȘTEREA Lemuriei sau din alte planuri ale Universului, din „Lumile de Acasă” în „Locul de Acasă”; te conectezi la vibrația și energia VÂRFULUI OCOLIT – AXIS MUNDI; te încarci energetic parcurgând la picior „TRASEU INIȚIATIC / TRIUNGHIUL INIȚIATIC DIN BUCEGI: PEȘTERA – SFINX – OMU”, fiind fermecat frumusețea Văii Obârșiei Ialomiței, a cascadei impresionante și astfel, pas cu pas descoperi POTENȚIALUL INTERIOR și frumusețea Munților Bucegi.

Dacă vrei să afli unde este ”Locul de Acasă”, istoria descoperirii lui de către Dimitria, ce a determinat-o să-i dea acest nume și să accesezi direct informațiile care sunt destinate Sufletului tău, să ai propriile tale revelații, atunci trebuie să beneficiezi de această oportunitate oferită     O SINGURĂ DATĂ ÎN 2025

Asemenea tuturor programelor realizate de Dimitria, această călătorie se distinge prin UNICITATEA IMPOSIBIL DE REPRODUS DE ORICE ALTĂ PERSOANĂ, IREPETABILĂ CA EXPERIENȚĂ (chiar dacă o realizează O SINGURĂ DATĂ în fiecare an), fiind destinată celor care au deschidere spre informații de dezvoltare personală și extrasenzorial.

Ziua 3 – TRASEU: VÂRFUL COLȚII ȚAPULUI

Vârful Colții Țapului a atras atenția cunoscătorilor, trăitorilor și persoanelor care au activate abilitățile extrasenzoriale încă din vremuri îndepărtate. 

Acest munte a chemat la sine spre a-și împărtăși tainele pe câțiva aleși printre care:

– o scriitoare, exploratoare pasionată a Bucegilor și o inițiată în tainele ezoterismului – Bucura Dumbravă ( Fanny Seculici ) în cinstea căreia un munte din Bucegi, Vârful Ocolit, care este un punct energetic important al României îi poartă numele;

– Regele Carol I care alege să fixe o tabără și să înnopteze o noapte pe Vf. Colții Țapului la îndrumările Bucurei Dumbravă;

– călugări – pustnici din Bucegi, din zona Peșterii Ialomiței alegeau adesea să se retragă pe Valea Horoabei spre Vârful Colții Țapului.

Oare ce vibrații și energii are acest munte de-l face să fie SPECIAL ? Ce ascunde, ce provocări are pregătite, ce mesaje are pentru OM, misteriosul vârf?

După prăbușirea elicopterului israelian în zona Vârfului Colții Țapului din 26 iulie 2010 acest munte a stârnit și mai mult curiozitatea celor interesați de fenomene paranormale cât și a căutătorilor de senzațional.

Descifrăm, prin scanări informaționale și călătorii spațio-temporale, o parte din misterele civilizațiilor extraterestre care conlocuiesc cu noi pe Pământ din timpurile îndepărtate.

În a treia zi după încheierea traseului ne întoarcem la București.

Câteva informații despre călăuza ta pe acest drum și formatul călătoriei inițiatice:

DIMITRIA CAMELIA PUCHIU este formator, specialist în informație energetică și extrasenzorial, terapeut informațional și are experiență în organizarea de călătorii inițiatice în locuri energo-informaționale speciale din România și străinătate de peste 15 ani.

Până în prezent a scris cinci volume ale seriei „Călător în Infinit”„Primii pași”– vol.I, „Fiii Luminii”– vol.II, „Channeling în locuri energo-informaționale”– vol.III, „Noi si Civilizațiile Extraterestre”– vol.IV, „Conștiința Informația Meditația” – vol.V .

Prima ei apariție TV în calitate de invitat a fost în 2012 la emisiunea „Codul lui Oreste” Antena 2, ulterior fiind invitată la mai multe televiziuni și în perioada decembrie 2013 – mai 2020 a fost realizatoarea la 6TV a Emisiunii „TURISM SPIRITUALITATE AUTOCUNOAȘTERE”, iar în prezent este realizatoarea emisiunii online „CĂLĂTOR ÎN INFINIT” difuzată pe canalul ei de YouTube Dimitria Puchiu. Pe acest site găsești toate EMISIUNILE TV (apasă pe acest link) în care a fost invitată și pe care le-a realizat.

Dimitria este autentică, originală, spontană în tot ceea ce face și nu poate fi imitată, deoarece are acces la informațiile câmpurilor Sursei și nu transmite o informație tip șablon standardizată, ci una cu totul nouă și de actualitate!

Informațiile transmise de către Dimitria în timpul sesiunilor de channeling sunt speciale în aceste locuri, iar meditațiile și trăirile pe care le ai sparg orice tipar sau convenție!

Asemenea tuturor programelor realizate de ea, PROGRAMUL ESTE UNUL UNIC, IMPOSIBIL DE REPRODUS DE ORICE ALTĂ PERSOANĂ, IREPETABIL CA EXPERIENȚĂ (chiar dacă o realizează în fiecare an), fiind destinat celor care sunt deschiși spre informații de dezvoltare personală și extrasenzorial.

Alte informații:

Aceasta deplasare este o călătorie complexă si depășește latura turistică deoarece îți oferă posibilitatea să îți îmbogățești cunoașterea prin prisma propriilor trăiri și revelații.

În situația în care doriți să călătoriți într-un cerc restrâns cu familia sau prietenii și la obiectivele alese de dumneavoastră, beneficiind de informațiile transmise și trăirile facilitate de Dimitria aveți posibilitatea să vă creați propria CĂLĂTORIE INIȚIATICĂ ÎN REGIM PRIVATSolicitările pentru aceste călătorii în regim privat pot fi transmise la numărul de telefon 0720831965.

Organizator tabere inițiatice, retrageri spirituale, excursii de dezvoltare personală și autocunoaștere în locuri energo-informaționale din România și străinătate coordonate de Dimitria Puchiu în regim public și privat: Agenția de Turism INTERAD by TRAVEL INFINIT

ÎNSCRIERILE SE REALIZEAZĂ DOAR ÎN MOMENTUL ACHITĂRII

TARIFELE sunt:

  • Tarif participare la programele celor 3 zile = 3300 lei / persoană

*IMPORTANT: Beneficiați de REDUCERE 300 LEI/ persoană pentru înscrierile până în data de 28 FEBRUARIE 2025! REDUCEREA se aplică Tarifului de participare la programul celor trei zile.

*TARIFUL NU INCLUDE CAZARE ȘI TRANSPORT. Transportul este OPȚIONAL! 

Deci, pot participa și persoanele care vin cu mijloacele personale de transport și își fac singure rezervările pentru cazare.

TARIFUL PENTRU TRANSPORT = 700 lei / persoană dus în prima zi și retur în a treia zi. Acesta se adaugă la tarif se achită în același timp cu tariful pentru programul celor trei zile. Se achită INTEGRAL și în situația în care se solicită transportul pentru un singur sens (București – Peștera sau Peștera – București)

LOCURILE CU TRANSPORT SUNT LIMITATE! *Celor care doresc și transport le recomandăm să efectueze înscrierile din timp.

Tariful, cu sau fără transport, se aplică INTEGRAL și persoanelor care însoțesc participanții pe traseu, indiferent dacă participă sau nu la programul taberei.

TARIF DE O ZI: Persoanele care doresc să beneficieze de informațiile, meditațiile, tehnicile prezentate de Dimitria Puchiu în timpul zilei și care vin separat (în afara grupului cu transportul lor, fără cazare asigurată de organizator și fără participarea la masă după terminarea programului) vor achita pentru ziua în care doresc să participe la program suma de 1200 lei/persoană/ziAcelași tarif va fi achitat și de către persoanele care însoțesc participantul/ participanții la programul unei zile, chiar dacă spun că nu sunt interesate de informație, meditații, tehnici etc.

Ședințe individuale de energoterapie și consiliere se realizează la cerere cu programare în limita timpului disponibil și nu sunt incluse în tarif. Prioritate au persoanele care sunt din afara Bucureștiului.

*Dacă sunt înscrise doar una sau două persoane TARIFUL SE MAJOREAZĂ sau deplasarea se anulează! În caz de anulare sumele achitate se raportează către o altă călătorie inițiatică sau se restituie.

DETALII ÎNSCRIERE și PLATĂ:   0720 831 965

Servicii incluse în tarif:

  • INFORMAȚIILE OFERITE DE COORDONATOAREA TABEREIDimitria Puchiu – specialist și formator în informație energetică și extrasenzorial, terapeut, medium, autoarea cărților din seria „Călător în Infinit”, realizator si producător al Emisiunii “CĂLĂTOR ÎN INFINIT” difuzată pe canalul de Youtube DIMITRIA PUCHIU;
  • CONFERINȚĂ DINAMICĂ de autocunoaștere si dezvoltare personala pe întreaga perioadă a deplasării;
  • MEDITAȚII;
  • “Inițierile Locurilor”
  • tehnici de accesare a informațiilor benefice prin SCANĂRI INFORMAȚIONALE ;
  • comunicări în locurile energo-informaționale, informații transmise din alte dimensiuni prin CHANNELING;
  • TEHNICI DE AUTOVINDECARE;
  • TEHNICI DE AUTOCUNOASTERE;
  • ACTIVĂRI ALE POTENȚIALULUI INTERIOR.

În tarif nu sunt incluse:

  • transportul: tariful pentru TRANSPORT = 700 lei / persoana, pentru cei care optează pentru transport;
  • cazarea;
  • mesele;
  • taxele pentru vizitarea obiectivelor turistice;
  • Ședințe individuale de terapie informațională 500 lei / ședința de 30 minute – la cerere și în funcție de timpul disponibil.
  • cărțile scrise de organizatoarea călătoriilor inițiatice – Dimitria Camelia Puchiu – cele 5 volume din seria „CĂLĂTOR ÎN INFINIT”
  • Persoanele care doresc sa beneficieze de informațiile transmise de Dimitria Puchiu și care vin individual (în afara grupului ) vor achita suma de 1200 lei / persoana/zi fără cazare.
  • Ședințe individuale de energoterapie și consiliere care se realizează la cerere cu programare în limita timpului disponibil;
  • ghid vorbitor de limba engleza, franceza, germana, spaniola, italiana, rusa, japoneza – pentru turiștii străini se asigura la cerere contra cost.

Condiții înscriere:

  • Înscrierile încep din momentul lansării programului și se încheie la epuizarea locurilor.
  • Rezervarea locului se face după achitarea unui avans de 50%. Plata integrală trebuie efectuată cu trei săptămâni înainte de data deplasării. După aceasta data se mai pot face înscrieri în limita locurilor disponibile cu plata integrală.
  • Anulările solicitate de turist până în data de 25.04.2025 se penalizează cu 50% calculat din TARIF și 50% din TARIFUL DE TRANSPORT (pentru cei care au optat și pentru transport) chiar dacă au achitat TARIFUL CU REDUCERE, iar anulările după aceasta data se penalizează 100% inclusiv TARIFUL DE TRANSPORT (pentru cei care au optat și pentru transport).
  • ATENȚIE: În situația în care se fac anulari NE REZERVĂM DREPTUL DE A REFUZA CERERILE DE ÎNSCRIERE ULTERIOARE pentru aceste persoane. Persoanele care vor fi refuzate și au plătit deja și alte tabere vor primii înapoi sumele achitate integral.
  • Locurile în microbuz / van vor fii repartizate în funcție de ordinea înscrierii. În concluzie, cine vrea sa fie repartizat pe un loc mai în FAȚĂ trebuie să se înscrie din timp!
  • Plecarea va avea loc pentru un grup minim de persoane pe care îl apreciază organizatorii.
  • În situația în care nu se întrunește numărul minim de persoane, agenția își rezervă dreptul de a anula excursia cu cel puțin 3 zile calendaristice premergătoare deplasării. În acest caz, turiștii pot opta pentru restituirea banilor sau reprogramarea în altă excursie.
  • ! La începerea traseului, dacă organizatorul constată că o persoană nu poate participa din diferite motive (lipsa echipamentului, starea de sănătate fizică sau psihică etc.) are dreptul sa refuze participarea acesteia și fără a se înapoia contravaloarea taberei.
  • ! ÎN SITUAȚIA ÎN CARE ORGANIZATORUL CONSTATĂ ÎN TIMPUL CĂLĂTORIEI CĂ SUNT PERSOANE CARE AU PROBLEME MEDICALE ȘI NU AU SPUS ACEST LUCRU SAU NU FAC FAȚĂ EFORTULUI FIZIC, PROGRAMULUI DEPLASĂRII INIȚIATICE sau NU SUNT ECHIPATE CORESPUNZĂTOR, ACESTEA VOR FII LĂSATE LA PENSIUNE FĂRĂ A SE RETURNA CONTRA VALOAREA  TABEREI/EXCURSIEI ȘI  VOR FII PERSONAL RĂSPUNZATOARE DE CONSECINȚE.

IMPORTANT !

  • ACEASTĂ DEPLASARE INIȚIATICĂ DE AUTOCUNOȘTERE ȘI DEZVOLTARE PERSONALĂ ÎȚI OFERĂ ȘI O CĂLĂTORIE SPRE INTERIORUL FIINȚEI TALE  PRIN CARE DESCOPERI MAESTRUL DIN TINE. Când te întorci la viața de zi cu zi, constați că ai aflat răspunsuri la întrebările care te preocupau, ai învățat tehnici ( autovindecare, scanare – vizualizare  la distanta, autoapărare ) cu un puternic efect transformator, te-ai vindecat de frici etc.
  • Aceasta călătorie NU ESTE UN CIRCUIT TURISTIC și nici PELERINAJ RELIGIOS.
  • Accentul este pus pe trăirile personale și pe simțirea vibrațiilor acestor locuri, meditație, relaxare, autocunoaștere.
  • REDUCERE GRUPURI: REDUCERI 5% pentru grupuri mai mari de 10 persoane.
  • Persoanele care nu achită la agenție tariful pentru aceasta deplasare nu vor beneficia de ghidaj și nu vor fii acceptate la nici o activitate desfășurată pe parcursul taberei.
  • In cadrul taberei acceptăm sa participe și copii însoțiți de adulți.
  • Camerele duble pot fi dotate doar cu pat matrimonial și în cazul camerelor triple, al treilea pat poate fi pat pliant sau canapea, în funcție de disponibilitatea unității de cazare.
  • În situații excepționale, traseul și programul pot fi modificate. Ordinea vizitării obiectivelor poate fii modificată, iar în funcție de timp rămas la dispoziție pot fi incluse și alte obiective turistice din zonă.
  • Ne rezervam dreptul de a selecta participanții.

Detalii înscriere:   0720 831 965

Îți poți face o idee despre călătoriile inițiatice organizate de Dimitria, vizionând filmările realizate în anii trecuți și postate pe canalul ei de Youtube DIMITRIA PUCHIU.

Despre revelația și trăirea din „LOCUL DE ACASĂ” din Bucegi am vorbit în cadrul Conferinței de la Body Mind Spirit pe care am susținut-o în data 21 februarie 2016. Vă invit să vizionați înregistrarea „Experiențe din Lumea de Dincolo”:

Alte filmări din timpul călătoriilor inițiatice pe care le-am organizat în Bucegi:

Vă invit să veniți și în călătoria inițiatică pe care o organizez în Bucegi pe VÂRFUL COLȚII ȚAPULUI. Recomand vizionarea filmărilor pe care le-am realizat pe Vârful Țapului:

Vă recomandăm să:

Vă recomandăm să:

1.Să vă înscrieți la canalul de YouTube Dimitria Puchiu unde sunt postate imagini și mesaje din călătoriile inițiatice, sesiunile de cursuri, conferințe și meditații. ABONAREA la canalul de Youtube ESTE GRATUITĂ!

2. Apreciați pagina de Facebook Puchiu Dimitria prin apăsarea butonului ÎMI PLACE (LIKE)