SMERENIA si DRAGOSTEA – Partea II: Draganescu, Mesajul Parintelui Arsenie Boca

 

Pe 20 octombrie 2013,  am avut parte de o surpriza placuta cand am ajuns la punctul de imbarcare, catre Biserica Draganescu: toti participantii erau deja in masina inainte de ora stabilita pentru intalnire. De aceasta data toti erau prezenti inaintea orei de intalnire fixate. Cu siguranta “chemarea” Parintelui Arsenie Boca a fost cea care le-a animat sufletele tuturor celor care si-au propus sa mearga impreuna cu noi la Biserica din Draganescu.  Cat de placut este sa vezi o astfel de “nerabdare”, care poate fi tradusa prin DETERMINARE si CREDINTA.

Mi-ar face placere sa observ la cati mai multi dintre noi acea forta interioara(=Determinarea) si glas al sufletului (=Credinta) care sa-i ajute sa se vindece de fricile care le limiteaza evolutia si le ingradeste libertatea. Sper sa primesc din ce in ce mai putine intebari (din partea celor care doresc sa se inscrie in taberele si excursiile pe care le organizam), de genul: “…si cum credeti ca va fi vremea?” Iar eu ii intreb: “Cand ploua nu mai traiti, nu mai respirati? In viata avem de invatat in orice situatie, in orice conditii, caci totul este Sincronizat Divin. Daca ar ploua inseamna ca acest mod este potrivit pentru noi in acel moment sa invatam ceva, cine stie poate chiar sa ne vindecam de frica ploii.” Am un exemplu in acest sens, cand o domnisoara a incetat “sa urasca iarna” dupa ce a urcat si coborat(cate 4 km./sens) impreuna cu noi prin zapada la Sarmizegetusa Regia. Sunt convinsa ca, aceasta este doar o chestiune de timp, iar cei care isi conditioneaza viata de frici (induse si autocultivate), dintre care cea mai des intalnita este “grija” (= frica) de starea vremii, vor constientiza cat mai curand  banalitatea acestei “probleme” si se vor vindeca. In acelasi timp, stiu ca scopul depasarilor noastre este de a-l ajuta pe om sa gaseasca caile prin care sa se VINDECE, sub toate aspectele: emotional, spiritual si fizic.

Citind pana la final aceste randuri, o sa constatati ca, nu intamplator am fost inspirata sa atrag atentia asupra acestui aspect al fricii in prezentul Jurnal.

In masina, in drum catre Draganescu, am adus in discutie anumite subiecte care aveau legatura cu intelegerea celor doua virtuti esentiale (Smerenia si Dragostea) pe care cu totii trebuie sa le avem calauze in drumul nostru de apropiere de Dumnezeu.

Cand am intrat in Biserica din Draganescu, privirea mi-a fost atrasa pe peretele din partea stanga, in spatele pangarului. Sentimentul de bucurie m-a cuprins, asfel incat nu stiam cum sa le spun mai repede celor cu care venisem, sa priveasca Mesajul Parintelui Arsenie Boca care reiesea din fresca pe care o pictase: Un calugar (al carui chip este unul din autoportretele Parintelui) care sta cu mainile intinse si tine in maini cate o lumanare in jurul carora scria, la una SMERENIE si la cealalta DRAGOSTE, avand in spatele sau o Cruce cu o raza alba pe interiorul ei, ca de Lumina. Calugarul este pictat stand intr-o pozitie ca de jertfa, dar fara a avea mainile tintuite in cuie pe acea Cruce. Prin aceasta imagine, Parintele vrea sa ne spuna ca pentru “a-i urma lui Dumnezeu” nu trebuie sa o faci neaparat prin suferinta sacrificiului, ci purtand cu tine (sau in tine) ca sa-ti lumineze Calea: Lumina Smereniei si a Iubirii (Lumina fiind simbolizata de cele doua lumanari pictate). Acum am mai facut legatura si cu un alt mesaj lasat de parintele si care este scris pe o placa de marmura la Izvorul  de la Sambata de Sus: “Asta imi este toata misiunea si rostul pe Pamant, pentru care Dumnezeu m-a inzestrat cu daruri, desi eu sunt netrebnic. Pentru asta sunt solicitat in toate partile ca sa propovaduiesc IUBIREA LUI DUMNEZEU si sfintirea oamenilor prin IUBIRE.”

Atunci imi veneau in minte toate evenimentele, discutiile si revelatiile avute incepand cu deplasarea de la Cetatuia din 19 octombrie 2013 si pana in acea clipa. Acela a fost si momentul in  care am constientizat ca in cele doua zile trebuia sa inteleg si sa mi se intipareasca adanc in suflet faptul ca drumul catre Dumnezeu trebuie urmat prin Smerenie si Iubire.

Va marturisesc ca, la Draganescu am fost de mai multe ori, dar pana acum nu am observat acest mesaj pictat, dar cu siguranta acum era momentul. Oricum, atat eu cat si alti oameni cu care am discutat despre pictura realizata de Parintele Arsenie Boca, am ajuns la concluzia ca toti primim raspunsuri si confirmari la lucrurile care ne preocupa in momentul in care ochii “ne sunt purtati” catre o anume Icoana sau mesaj pictat. Asa se intampla de fiecare data cand trecem pragul bisericii: primim indrumarile  necesare in mod  direct prin pictuara plina de Har lasata  posteritatii de Parintele Arsenie. De cate ori am mers ingandurata la Draganescu, am plecat de acolo mereu cu speranta. Intradevar spusele Parintelui se adeveresc: “Dupa ce nu o sa mai fiu printre voi, atunci pot sa ajut pe mai multi.”

Fiind o zi de duminica, am participat si la slujba Liturghiei. In acea zi Evanghelia citita si apoi predica a fost despre “Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor”.

Ascultand aceasta Evanghelie, am realizat ca demonii (ca vibratie, nu ca entitate) isi “cuibaresc lucrarea” in oameni si prin frica. Frica este cea care il determina pe om sa-si piarda ratiunea. Astfel, de exemplu, se poate explica si ura impotriva animalelor (a se vedea campania impotriva cainilor maidanezi).

Sub influenta aceastei forme de manifestare vibrationala a diavolului (frica), sentimentul firesc de Iubire fata de o alta fiinta a Creatiei este transformat in ura. Frica distorsioneaza  perceperea realitatii si automat si reactile sau actiunile noastre, vor crea suferinta, nedreptate si dezechilibre. De aceea, este esential sa ne constientizam fricile si sa vrem sa le vindecam pentru a restabili starea fireasca de A FI IUBIRE.  

Sunt trei etape majore in acest proces de vindecare: prima este etapa de identificare a problemei, a fricii, apoi urmeaza constietizarea faptului ca, aceasta reprezinta un dezechilibru care conduce la pierderea libertatii si aprecierii obiective a realitatii si in a treia etapa intervine dorinta de a te vindeca, recapatarea libertatii. Cand cele trei conditii sunt indeplinite atunci apare si calea (modalitatea) prin care gasesti rezolvarea problemei. Astfel s-a intamplat si in cazul indracitului amintit in Evanghelie: acesta a identificat problema de care suferea, a constientizat dezechilibrul, si-a dorit sa se vindece si atunci a aparut si Calea. Fiul lui Dumnezeu a spus “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. …si cum Calea este pretutindeni, omniprezenta, intelegi si cum se explica Sincronizarea Divina.

Revenind la pilda transmisa prin Evanghelia citita, dupa ce Isus l-a eliberat de sub posesia legiunii de diavoli pe indracit, acesta a dorit sa se alature grupului care Il insotea. Mantuitorul in schimb i-a raspuns sa se intoarca la familie si sa spuna tuturor despre vindecarea sa. Prin acest raspuns Fiul lui Dumnezeu ne arata inca o cale de a marturisi Puterea lui Dumnezeu, si anume prin a ramane in mijlocul familiei si a societati, pentru a fi un exemplu viu a ceea ce poti dobandi prin puterea Credintei.

Parintele Arsenie Boca a si pictat cele trei moduri (cai) egale prin care Il poti Marturisi pe Dumnezeu: Calea Calugariei, Calea Casatoriei (ramand in cadrul societatii) si Calea Uceniciei. Fiecare din noi are libertatea de a-si alege modul in care sa Traiasca aceasta viata, fara a exista ierarhizare intre acestea. Doar lipsa maturitatii spirituale (lipsa Smereniei si prezenta orgoliului) ii determina pe unii dintre noi sa traiasca in separare (prin ierarhizari si etichetari) si sa nu vada Unitatea Creatiei. Judecata (judecarea aproapelui) creaza Separare iar Iubirea Neconditionata creaza Unitate.

Constientizarea faptului ca, fiecare din noi are un mod personal de a si manifesta credinta in functie de nivelul evolutiv si religia (doctrina) pe care o imbratiseaza, aceasta nu ne da dreptul de a ne considera unii “mai destepti” decat altii. Cine este cu adevarat evoluat are intelepciunea de a intelege ca toti suntem egali in fata Creatorului si faptul ca, avem varste spirituale diferite si moduri diferite de manifestare a credintei este un lucru firesc si care nu genereaza separare. De exemplu, nu poti cere unui copil sa inteleaga si sa se comporte ca un academician. Asfel, o informatie transmisa, de un “om matur” (prin prisma cunoasterii si a experientei dobandite) unui “copil”, pe aceasta il poate dezorienta si chiar speria, pentru ca el nu este pregatit sa inteleaga. In acelasi timp, limitarile gasesc teren favorabil sa se dezvolte si sa stapaneasca acolo unde exista necunoastere, indiferent de natura ei – incapacitate sau indolenta.. In acelasi timp, trebuie inteles ca si noi am fost candva “copii’ (imaturi). Ceea ce ne explicam intr-un fel in copilarie, acum il intelegem altfel si sunt convinsa ca, pe masura ce inaintam in varsta, vom percepe diferit. Asa se explica de ce atunci cand ne referim la acelasi Adevar, de fapt noi il percepem subiectiv si modul de exprimare al acestuia este in concordanta cu experienta dobandita. (Exceptie fac religiile sau doctrinele unde termenii sunt stricti, impusi).

La sfarsitul slujbei doamna preoteasa a prezentat pictura Parintelui Arsenie Boca, vorbind despre o parte din mesajele icoanelor si textelor scrise de Parintele in interiorul bisericii.

Pentru a-ti primi raspunsurile si a intelege invatatura lasata de parintele Arsenie Boca, trebuie sa mergi prin locurile (Draganescu, Sambata de Sus, Prislop) prin care el a lasat mesajele sale posteritatii prin: pictura, arhitectura, sculptura, aranjamente peisagistice. Sunt convinsa ca, daca ar fi vrut sa scrie toata informatia redata prin pictura de la Biserica Sf. Nicolae de la Draganescu, ar fi ar fi scris un numar impresionant de carti, care nu ar fi fost suficiente si accesibile tuturor, atat ca modalitate de propagare a informatiei cat si ca intelegere a invataturii. In aceelasi timp, capacitatea de vizionar si initiat a Parintelui se manifesta si dupa trecerea lui in Celalalt Taram, lasand posibilitatea fiecaruia dintre noi sa-si gaseasca raspunsurile in mod direct doar privind pictura. El a vrut sa sa-l faca pe om sa constientizeze ca, raspunsul este in interior si ca din afara primesti doar confirmarile. Acest lucru l-au spus, de fapt, toti marii invatati, sfinti, maestri si initiati ai tuturor timpurilor: Dumnezeu este in afara si in interiorul nostru, iar El fiind Atotcunoscator, daca Il asculti, vei afla raspunsurile la tot ce te preocupa. Astfel, privind pictura si fiind ghidati de Maestrul Interior sau Dumnezeu manifestat in interiorul fiecaruia dintre noi, iti gasesti raspunsurile. In acelasi timp “raspunsul este personalizat”, intrucat cei care privesc pictura vor percepe mesajul ei prin prisma capacitatii lor de intelegere, cunoasterii, etc.   

Aceste calatorii in care va invitam sa participati, sunt calatorii in dublu sens: in afara si interiorul nostru. Locurile in care ajungem sunt de fapt “Porti care dimensiunile interioare”. Prin aceste “porti”  si prin munca fiecaruia de a se autocunoaste redevim LIBERI si ne descoperim Dumnezeul (Maestrul) Interior, sursa tuturor raspunsurilor.

Astfel si eu, am mai inteles inca un aspect al CAILOR spre DESAVARSIRE si apropierea de Dumnezeu si anume, prin: IUBIRE si SMERENIE.

Multumesc celor care ne-au fost alaturi in cele doua deplasari (din 19 si 20 octombrie 2013), caci impreuna cu ei si prin ei am reusit sa constientizez cele relatate in Jurnalul de Calatorie si la randul meu sa le impartasesc celor ce-l vor citi.

Cu dragoste, smerenie si respect, autoarea acestor randuri,

Dimitria Puchiu

 

Va invit in URMATOAREA CALATORIE LA DRAGANESCU de Ziua Nationala 1 DECEMBRIE 2013.

 

FOTOGRAFIILE si INREGISTRARILE VIDEO din timpul Excursiei de la Draganescu, 20 octombrie 2013, pot fi vizionate pe site: www.travelinfinit.ro , alaturi de cele realizate si in alte deplasari – vezi GALERIA MEDIA.

 Autor: Dimitria PUCHIU 

Drepturi  rezervate: SC INTERAD SRL