Am pornit spre Tara Luanei in dimineata zilei de 15 august 2013. La Alunis ne-am intalnit cu ghidul local – Diana, care ne-a facut o scurta introducere in istoria tinutului. Dupa prezentarea complexului rupestru din Alunis, am pornit echipati pe cararile impadurite ale muntilor catre Piatra Ingaurita, Piatra cu Semne – urme de animale, Crucea Spatarului, Varful Turtudui si Agatonul Nou. Am plecat cu intarziere pe acest traseu din cauza ca, am asteptat sa mai vina trei familii din Bucuresti care au ajuns cu mult dupa ora fixata pentru intalnire. Dar inca de la plecare am remarcat ca lucrurile se aranjeaza altfel de cum le-am programat si sincronizarea evenimentelor este fixata din Alt Plan, independent de vointa noastra.
Alaturi de grupul nostru (echipat corespunzator, conform indicatiilor trecute si in programul taberei) au mai fost trei familii cu care am parcurs intreg traseul, dintre care doar o singura persoana era incaltata cu bocanci de munte, asa cum se impune pe orice traseu montan.
Langa Piatra Ingaurita, se afla Pestera Triunghiulara unde am simtit un flux energetic foarte puternic. De aceasta pestera sunt legate si marturiile unor localnici care povestesc cum s-au trezit din pestera intr-o alta localitate aflata la sute de kilometri. La Piatra Ingaurita am observat, ca si de aceasta data, in interiorul grotei discutiile care aveau loc si starea de spirit a celor prezenti se modificase, fiind de vibratie mai joasa. Era o stare de usor disconfort, asa cum am resimtit de fiecare data in acest perimetru. Dupa ce ne-am indepartat de Piatra Ingaurita si am ajuns la Piatra cu Semne deja armonia se reinstalase intre membrii grupului.
Piatra cu Semne este un bloc de piatra cu urme de animale a carei legenda trebuie sa o auzi acolo si sa-i simti vibratia. De la izvorul din apropierea pietrei ne-am completat rezervele de apa si am continuat traseul catre Crucea Spatarului si Varful Turtudui.
Drumul dintre Crucea Spatarului si Varful Turtudui mi s-a parut foarte usor, fara sa mai simt efortul fizic. De fapt, istoria acestui varf este legata de disparitia a doua persoane. Dupa acest eveniment s-a luat decizia in jurul anilor 70 ca locul sa fie dinamitat, fiind considerat periculos din cauza portarurilor care se deschid. Ultima portiune a potecii catre Varful Turtudui este segmentata de copacii doborati cu intentia de a bloca accesul catre varf. Odata ajunsi pe stancile varfului imaginea care se desfasoara in fata ochilor este fascinanta. Ai senzatia ca te aflii pe acoperisul Lumii, desi altitudinea este doar de 1024 m. Dar ceea ce am simtit toti cei din grup a fost “sentimentul de Acasa”, asa cum imi place sa il numesc. Acea senzatie de bine si emotie care ne cuprindea ca si cum ne reintalneam cu cei dragi de Acasa, cu cei de care ne-am despartit cand ne-am ales aceasta intrupare. Aici, pe Varful Turtudui, a fost prima data cand am avut acest sentiment si a doua oara l-am resimtit in locul descoperit cu ocazia “Drumului Initiatic din Bucegi”, in apropierea Varfului Omu.
Ce am uitat sa precizez este faptul ca, a inceput sa ploua inca de cand urcam catre Crucea Spatarului si practic pe Varful Turtudui am stat in ploaie, dar pentru noi nu a contat. Ploia a avut un rol esential in formarea concluziilor pe care aveam sa le tragem ulterior, la finalul deplasarii, si pe care s-ar putea sa nu le fii constientizat inca in totalitate pana in acest moment al scrierii prezentului jurnal.
Toti participantii in aceasta tabara au realizat inca o data importanta echipamentului in deplasarile montane si faptul ca, impunerea acestuia de care noi (in calitate de organizatori) nu este un moft sau exagerare. In acest sens, a fost suficient sa observam doua persoane mai invarsta care se alipisera grupului nostru de la Alunis si care nu aveau pelerine de ploaie si nici bocanci. Acestea, din cauza ploii, nu mai aveau rabdare, astfel incat nu mai erau interesate nici de priveliste si nici de explicatiile Dianei. Era de inteles ca frigul resimtit de ei era cel care ii grabea. Din cauza lor si restul participantilor erau deranjati si nu se puteau bucura de frumusetea locurilor (chiar si pe ploaie), la care s-a adaugat si starea de incordare pe care o generau.
Grupul nostru a mai ramas cateva minute pe varf, bucurandu-ne de trairile personale si percepand fiecare dintre noi in mod direct acel loc. Avand in vedere ca, pe munte grupul trebuie sa fie compact, i-am prins repede din urma pe cei care o luasera inainte cu Diana.
Traseul de coborare a fost pe la Agatonul Nou, un alt complex rupestru. Aici am asteptat pe toti cei cu care plecasem din Alunis, chiar daca “nerabdatorii grupului” insistau sa o ia inainte, nerealizand ca nu cunosteau traseu. Desi erau cei mai invarsta dintre noi, am inteles din discutiile avute (in care incercam sa facem mai usor de suporatat asteptatul in ploaie) ca incercau in pofida varstei sa / sa-si demonstreze ca se pot bucura de viata, calatorind si facand multe plimbari pe jos.
Pe de alta parte, ritmul incet era impus atat de ploaie cat si de tenesii chinezesti, adidasi si pantofii-sport ai celor cu care “ne infratisem” in acest drum. Dar avand in vedere ca, am plecat impreuna nu ii puteam abandona, chiar daca erau din afara grupului nostru, din solidaritate si in al doilea rand, noi nu lasam pe nimeni in urma. La toate acestea se mai adauga si experienta acumulata in timp in ceea ce priveste organizarea deplasarilor cu grupuri.
Regrupati, am inceput sa coboram in sir indian poteca, alunecoasa dupa atata ploaie, de la Agatonul Nou. Aici am remarcat cat de mult conteaza sa asculti indrumarile ghidului in timpul deplasarii si sa fi cooperant. Orgoliul si incapatnarea nu-si au rostul iar pe munte te pot costa viata. Am simtit cu totii ajutorul Divin si am inteles sincronizarea Divina in momentul in care “domnul nerabdator si sprinten”, incaltat “potrivit” cu adidasi, a considerat ca stie mai bine pe unde sa coboare panta. Neascultarea lui putea sa coste viata sotiei sale, care in timp ce incerca sa-si convinga sotul sa respecte indrumarile Dianei, nu a mai fost atenta si alunecat. De aceasta data au avut noroc, sa zicem! Un proverb spune ca: “La barza chioara face Dumnezeu cuib!” atunci cand faci ceva din nestiinta poti fi beneficiarul unui astfel de noroc, dar atentie caci in momentul in care esti in cunostinta de cauza s-ar putea sa nu mai functioneze proverbul.
Sotul meu a fost “salvatorul grupului” coborandu-i pe rand pe cei ramasi sus, intrucat dupa faza la care am asistat, majoritatea au ramas intepeniti si nu mai aveau curajul sa inainteze, realizand (sper) la ce ii expun adidasi si tenesii chinezesti.
Revenind la sincronizarea Divina, am inteles de ce am fost impreuna cu ei pe acest traseu si nu am anulat deplasarea nerentabila financiar, dar bogata in invataturi, asa cum s-a dovedit pana la urma. In urma cu un an, in acelasi loc la Agatonul Nou, am ajutat cateva suflete prinse intre doua Lumi sa se elibereze si sa se desprinda de acest Plan. Acum consider ca, ajutorul dat atunci acelor suflete, s-a intors si ne-a ferit de un deznodamant tragic. De asemenea, si in deplasarea de anul trecut sotul meu si-a “exercitat functia de salvator”, tot in Muntii Buzaului, cand tot “datorita unor adidasi” el si Diana au fost expusi unui risc de accident, in timp ce au salvat o participanta de la alunecarea in prapastie. Atunci si acum si-au spus cuvantul atat experienta acumulata in decursul timpului in ceea ce priveste organizarea deplasarilor in grup, cat si psihicul puternic si prezenta de spirit. Dupa acea experienta am luat decizia de a nu mai face nici o concesie in ceea ce priveste echipamentul participantilor pe traseele montane. Trebuie constientizat ca, cei care nu respecta aceste norme minime nu isi pun in pericol doar propria viata, dar si pe cea a celorlalti membrii ai grupului. Noi am invatat o lectie! Deci, atunci cand vedeti in programele noastre specificat bocanci de munte, rucsac, pelerina de ploaie sau alte precizari, cred ca veti intelege ca nu este un moft dupa ce ati citit acest jurnal. Muntele trebuie respectat si unul din modurile in care manifestam respectul il reprezinta echipamentul. Ma bucur ca, participantii din aceasta deplasare, care au venit prin programul organizat de agentia noastra, au fost corespunzator echipati.
Dar revenind la deplasarea noastra, invataturile au continuat sa se deruleze. Dupa ce unii au vazut moarte cu ochii, “frica de a nu racii” in continuare ii mana sa se grabeasca si sa nu-i intereseze ca o parte din cei cu care erau impreuna riscau sa alunece. Mereu spun ca, adevarata fata a fiecaruia dintre noi iese la iveala mai usor in cadrul unui grup si mai ales in astfel de situatii. Muntele dezvaluie caractere si atunci cand esti alaturi de alti oameni, vezi cu adevarat cine esti!
Deja pe drumul catre sat ploaia incetase.
A doua zi, echipati cu al doilea rand de bocanci (caci cel folosit cu o zi inainte nu se uscase) am pornit impreuna cu Diana spre Trovanti (Babele) din Buzau. Pe traseu s-a mai alaturat grupului nostru inca o familie: bunicii si nepoata lor de 7 ani. Cand sa ponim pe jos catre trovanti, am avut senzatia ca Cel de Sus a considerat ca trebuie sa invat acceptarea printr-o abordare mai comica: doamna era incaltata cu pantofi albi care se asortau cu o poseta de umar.(Noroc ca sotul doamnei si nepotica aveau bocanci.) In timp ce parcurgeam drumul pe ulita plina de noroi si apoi prin pasunea uda, ma intrebam cu ce am gresit si ce am de constientizat avand in vedere ca, in decursul celor doua zile: ma intalnesc cu doua cupluri trecute de 60 de ani, care au avut un statut social bun si pregatire intelectuala peste nivelul superior, care in prezent vor sa demonstreze ca mai pot face aceleasi lucruri ca-n tinerete si ca se pot bucura de viata indiferent de varsta, care nu erau interesati de explicatiile si indrumarilor ghizilor “pentru ca stiau ei mai bine”, fiind atotcunoscatori. Mai mult decat atat, cei cu nepotica ne explicau ca ei stiu ce insemna muntele si ca la viata lor au fost alpinisti. Precizez ca, doar constatam si incercam sa invatam din fiecare experienta de viata, fara a judeca.
O prima concluzie a fost ca trebuie sa stii ce insemna sa te bucuri de viata, sa o pretuiesti si sa sesizezi cand intervine orgoliul, trufia, inconstienta. Cand Viata a fost atat de generoasa cu tine si ai trecut prin multe incercari, fii intelept si apreciaz-O!
A doua concluzie, ar fi ca indiferent de profesionalismul si experienta pe care o ai, pe munte trebuie sa te imbraci corespunzator. Si probabil mai sunt concluzii pe care urmeaza sa le constientizez in timp, dupa ce mai trece o perioada de la desfasurarea evenimentelor.
Probabil un titlu alternativ pentru prezentul jurnal ar fi: “Pledoarie pentru bocancii de munte”.
La Trovanti energia lor te duce cu gandul catre civilizatii indepartate si foarte evoluate. Trovantii parca vegheaza aceasta zona, iar ca forma sunt diferiti de cei de la Costesti ( jud. Valcea). La cei din Costesti ajungem cu ocazia Taberei “Echinoctiu la Sarmizegetusa Regia si Pestera lui Zalmoxe” in perioada 19 -22 septembrie 2013.
Dupa ce am ajuns pe culme si am vazut trovantii din zona am coborat printr-o padure de fag. Frumusetea magica a padurii m-a dus cu gandul la fagii seculari care strajuiesc la Sarmizegetusa Regia, ca niste adevarati gardieni ai locului.(Ii puteti vedea impreuna cu noi daca veniti in tabara din perioada 19-22.09.2013 la Sarmizegetusa Regia) Pe scoarta acestora se vedeau din loc in loc niste formatiuni ca niste ochi care parca te privesc. De asemenea, aceeasi senzatie de “padure fermecata” am avut-o si in Busteni, unde vom reveni in perioada 28-29 septembrie 2013.
Bisericuta Fundatura a fost urmatorul obiectiv al zilei. Traseul catre ea a fost usor prin faneata si padure. Bisericuta Fundatura a impresionat pe toti membrii grupului nostru si aici aveam sentimentul ca nu am mai fi plecat de acolo. Am simtit caldura acelui loc binecuvantat. Este cu certitudine unul din locurile favorite din Buzau pe care abia astept sa-l revad, cu ocazia taberei pe care o organizam in 12-13 octombrie 2013.
Dupa ce ne-am despartit de cei trei, am continuat traseul impreuna cu Diana catre complexul rupestru Ruginoasa unde s-au pastrat inscriptii si simboluri care nu au fost descifrate inca. Energia in interiorul grotelor este foarte mare.
Una din surprizele taberei a fost Cascada Saritoarea la care am ajuns aproape de asfintitul soarelui. Lumina in care se scalda intreaga zona ii dadea un farmec aparte. Pana atunci nu sesizasem culoarea deosebita a scoartei pinului care are o nuanta aramie. Sunt zone in Buzau in care vezi frecvent paduri de pin. Exista probabil si o legatura intre energetica acestor locuri cu faptul ca, intalnim pe aceste plaiuri paduri de pini a caror conuri in simbolistica sunt corespondentul glandei pineale.
De aceasta cascada sunt legate destainuiri ale oamenilor din zona care vorbesc despre luminite strani care apar in jurul ei, precum si de forte invizibile care pe unii in unele cazuri ia culcat la pamant iar pe altii ia mutat in alt loc de pe poteca ce face legatura dintre satele raspandite pe munti. Noi am perceput zona ca fiind “pastratoarea” unor energii benefice.
Seara am stat pe terasa pensiunii si am discutat despre trairile si modul in care percepea fiecare din noi obiectivele vizitate, ne-am uitat la fotografiile realizate in timpul taberei si inregistrarile video, in timp ce deasupra noastra luna si stelele luminau muntii ce ne inconjurau. Aerul curat si linistea noptii ne-a transpus parca in “Lumea vremurilor trecute” , lumea stramosilor nostri.
A treia zi am fost ghizi, alaturi de fetele Dianei, pentru un grup format ad-hoc din 30 de persoane. Am preluat coordonarea intregului grup, format din participantii tabererei noastre si alte persoane care au venit doar pentru o zi, intrucat Diana trebuia sa fie prezenta la un Congres International de Dacologie in Buzau. Deplasarea a presupus un traseu pe parcursul intregii zile, catre complexele rupestre Nucu – Alunis. Multumim si pe aceasta cale Dianei pentru increderea acordata. In luarea deciziei probabil a cantarit si experienta de care am dat dovada in organizarea si insotirea grupurilor pe diverse trasee montane.
A fost o zi insorita si am avut placerea sa calatoresc alaturi de persoane agreabile si care respectau indrumarile noastre. S-a simtit cum s-a format acel “spirit de echipa”, astfel incat la finalul deplasarii am schimbat date de contact si speram ca, am pus bazele unor noi prietenii.
Vreau sa subliniez ca, traseele din aceasta zona nu sunt marcate corespunzator si faptul ca, mare parte din drum este parcurs prin padure, lipsind astfel reperele vizibile, vizitarea obiectivelor turistice din perimetrul Alunis – Nucu trebuie facuta numai impreuna cu ghizi care cunosc potecile. Riscul de a te rataci este foarte mare, la care se adauga si lipsa semnalelor de comunicatii telefonice mobile pe anumite portiuni.
Primul obiectiv vizitat a fost Grota Fundul Pesterii, un loc care poarta insemnele cultului fertilitatii unde, si in prezent, femeile care doresc copii si nu pot ramane insarcinate din cauza diferitelor probleme medicale se pot reculege si la scurt timp dorinta se indeplineste. Sunt relatari contemporate in acest sens.
Am poposit in poiana din apropiere, “un amfitetru natural“ unde in vechime se presupune ca aveau loc intalnirile prijeluite de ceremonii sacre, care adunau oamenii in toate colturile Lumii. In prezent, pe versantul din apropierea locului de intalnire, unde se spune ca stateau initiatii care savarseau ceremonialele, se afla o piatra, sub forma unui cub la Tiharia. O echipa de cercetatori si ziaristi au filmat cu o camera fixa mai multe zile acea piatra si au observat o usoara miscare de rotatie a acestei. Deci, piatra se misca insesizabil pentru ochiul nostru, dar certificat de aparatura.
In zona se mai afla un perete de piatra care prezinta o arcada si pe care l-am perceput ca fiind locul unui portal. Am inteles ca, acest fapt a mai fost simtit la fel si de catre alte persoane care au calitati extrasenzoriale.
Urcand in spatele acestui bloc de stanca, am ajuns la Chilia lui Dionisie Torcatorul. Cei care au intrat in chilie au simtit un camp energetic puternic.
Am trecut apoi pe langa un izvor potabil ce contine sulf. Experienta a fost inedita pentru cei care s-au incumetat sa o guste.
Bisericuta lui Iosif este un alt loc in care traiesti clipe de binecuvantare Divina si te simti ocrotit.
Energiile sunt amplificate aici intrucat factorul natural, muntele de piatra in care este sapat lacasul, se suprapune cu harul si vibratia inalta a persoanelor care au vietuit candva in acel loc.
Traseul a continuat pe la Agatonul Vechi, Agatonul Nou, Crucea Spatarului catre Varful Turtudui.
De pe Varful Turtudui vedeam satele din vale si culmile invecinate scaldate in razele soarelui de august. Toti admirau frumosul peisaj. Vibratiile inalte te ajutau sa-i simti pe Cei de Acasa. Este intradevar un loc deosebit in care poti percepe Dimensiunea Interioara foarte usor.
Pe drumul de intoarcere catre Alunis am observat urmele lasate, pe pamantul umed, de “Mos Martin”. Am redescoperit frumusetea copilului din noi, cand cu totii ne bucuram culegand mere din livezile pe care le traversam. Eram cu totii relaxati pentru ca am ajuns in sat inainte de lasarea intunericului, dupa ce intreaga zi a fost petrecuta in mijlocul naturii, in armonie.
In a patra zi a taberei, am inclus in program alte destinatii surpriza: Focul Viu de la Lopatari si Muntele de Sare. In cadrul taberelor pe care le organizam “surprindem” participantii cu diverse bonusuri, unele premeditate, altele “picate din Cer”, care apar fara sa se lase banuite nici macar de catre noi.
In drum spre Vulcanii Noroiosi am oprit in Plescoi, de unde am cumparat renumitii Carnati de Plescoi. Sunt picanti si deliciosi!
Vulcanii Noroisi sunt interesanti prin aspectul selenar pe care il creaza in jurul lor. Dupa vizitarea acestui ultim obiectiv al deplasarii ne-am indreptat catre Bucuresti.
Vazand atatea lucruri intr-un timp relativ scurt (4 zile) am pierdut notiunea timpului, dar in acelasi timp, ne parea rau ca tabara s-a incheiat si ne luam ramas bun de la participanti. Astfel simtim dupa fiecare deplasare pe care o organizam, dar stim ca ne vom revedea si acest fapt ne mai “indulceste” despartirea.
Drepturi autor rezervate: Dimitria Puchiu
Va invit sa vedeti personal impreuna cu noi fascinantul Taram al Luanei, sa-i simtiti vibratiile, sa constientizati aspectele interioare ale fiintei voastre si sa descoperiti ca limitele sunt doar o iluzie, in urmatoarea Tabara in Tara Luanei din 12 – 13 octombrie 2013.